Poate îți dorești să mănânci mai bine.
Poate vrei să ai un stil de viață mai echilibrat.
Poate suferi de o afecțiune sau boală și ai nevoie să îți îmbunătățești alimentația.
Poate vrei să aduci niște schimbări personale în viața ta.
Poate, pur și simplu, vrei ceva mai bun pentru tine, dar îți este greu să începi.
Știi orientativ de unde să începi, dar asta nu te motivează îndeajuns.
Și e normal. Orice schimbare de obiceiuri sau comportament va aduce o rezistență la început. Ca oameni, nu suntem făcuți să ne schimbăm rapid. Și, cu siguranță, să schimbăm rapid acele lucruri cu care am trăit ani de zile, fie ele comportamente, convingeri, ș.a.m.d.
Intervine creierul reptilian (sau limbic) care vrea să te protejeze. Orice schimbare mai importantă este văzută ca o amenințare, deși ea, propriu-zis, nu este.
Am simțit și eu această rezistență când a fost nevoie să-mi schimb foarte mult stilul de viață, începând cu alimentația. Și simt această rezistență în prezent, ca antreprenor la început de drum.
Ce mi s-a spus și mi-a fost foarte greu să integrez a fost că niciodată nu o să fiu 100% pregătită. Că nu pot aștepta până când mă voi simți pregătită, se aliniază planetele, fiindcă nu se va întâmpla. Și, da, oricât am rezistat la început, până la urmă, m-am lăsat ”purtată de val”.
Nu era în controlul meu să fiu 100% pregătită, dar era în controlul meu să încep, chiar și cu cea mai mică acțiune.
Același lucru ți-l spun și ție.
Vrei sau ai nevoie să faci o schimbare în stilul tău de viață?
Începe cu cea mai MICĂ acțiune pe care poți să o faci.
Atât.
Fă-o pe aceea și când simți că s-a integrat în viața ta, gândește-te care e următoare acțiune mică pe care poți s-o faci. Și tot așa.
Pași mici, dar siguri.
Spune-mi, în schimbarea pe care vrei să o aduci în viața ta, care e prima acțiune pe care poți să o faci?