Lorem ipsum gravida nibh vel velit auctor aliquet. Aenean sollicitudin, lorem quis bibendum. Sofisticur ali quenean.

INSTAGRAM

Termenul ”coaching” este pe buzele multora în ultima perioadă. Și fiindcă am fost întrebată de ce practic health coaching, despre asta vreau să îți vorbesc. Ce este un health coach, viziunea mea profesională și cum te ajută un asemenea proces.

Ce este un health coach?

Este un mentor care te îndrumă spre un stil de viață mai sănătos.

Îți dorești ceva anume (în aria sănătății) și el îți propune pașii ca să ajungi acolo. Rolul lui este să te ghideze, să identifice ce piedici îți pui și cum să le depășești.

Însă, o asemenea persoană este limitată în a oferi anumite recomandări, precum consiliere nutrițională. Acest lucru o pot face doar cei calificați ca tehnicieni nutriționiști, dieteticieni nutriționiști, ș.a.m.d., (conform legislației române).

Viziunea mea despre health coaching

Caut să am o vedere de ansamblu (holistică) a vieții tale. Sănătatea fizică este strâns legată de toate celelalte aspecte din viața ta: mentalitate, relații, educație, mediul înconjurător, spiritualitate, etc.

Ca un exemplu: poți să ai o dietă extrem de curată, dar cu toate astea să nu slăbești. Mergi la sală frecvent, dar nu mănânci suficient, în raport cu efortul depus. Ai un job stresant și consideri că e mai importantă munca decât să iei prânzul. Fiindcă așa te-a învățat/educat societatea/familia. Ieși în oraș și îți comanzi ceva ce de obicei nu mănânci, mai nesănătos. Și te simți vinovată după aia. Nu te simți tocmai ok, analizele de rutină ies bune, dar tu tot nu ești bine.

În câteva rânduri, ți-am descris cum tot ce te înconjoară sau faci îți influențează starea de sănătate.

Cum abordez acest proces

În loc să îți dau (doar) un plan alimentar și niște principii de nutriție, ne uităm împreună și la:

» abilitățile tale din jurul alimentației – cumpărături și prepararea mâncării, prioritățile tale legate de sănătate și cum le integrezi în viața ta sau le comunici familiei, autoconștientizare și mindfulness

» obiceiuri și comportamente – programul zilnic, rutina de somn, obiceiuri care să te ajute să păstrezi un stil de viață sănătos (și care sunt comportamentele mai puțin bune), practici de gestionare a stresului

» convingeri și credințe – legate de: propria ta imagine asupra corpului, diverse mituri din nutriție și nu numai, găsirea DE CE-ului tău (”de ce faci asta/de ce vrei cu adevărat să-ți îmbunătățești sănătatea/alimentația, etc”)

Răspunsul la DE CE-ul tău este fundamental. Îți asigură o motivație puternică de a ajunge la stilul de viață pe care îl visezi.

Ce câștigi tu în health coaching

Sunt foarte multe recomandări despre sănătate și nutriție în jur, dar niciun sfat nu este mulat pe tine și pe personalitatea ta. În lucrul cu un health coach, descoperi care este viziunea ta proprie despre un stil de viață mai sănătos. Nu în funcție de social media sau nici măcar de ultimele studii.

Identifici barierele dintre tine și ceea ce contează pentru tine. Descoperi cum să le depășești și să integrezi noul in viața ta. Procesul se învârte doar în jurul tău. Fiindcă nu mai e nimeni ca tine și nici nu există o formulă unică pentru fiecare.

Iar cu o viziune holistică asupra ta, schimbarea dietei devine un mod de a trăi, toată viața.

 

Ca health coach și nutriționist, îmi propun să te ghidez spre o dietă și un stil de viață care să te susțină pe termen lung.

Obiectivul final este ca tu să te descurci singură. Să știi ce e potrivit și ce nu pentru tine și cum să te redresezi când ”deviezi”. Deoarece acest lucru se poate întâmpla și nu e nimic rău în asta – așa e viața. Dar dacă ești echipată cu instrumentele potrivite ție, vei reuși oricând pe cont propriu să te readuci la echilibru.

Leave a Comment:

/* ]]> */